joi, aprilie 02, 2009

in amintirea unui frate



Cuvinte pentru Cristi (Bercuci George Cristian, fratele meu şi al Alinei)













Nu am să uit niciodată telefonul mamei de joi dimineaţă..din acea zi de joi 19 martie 2009. Din acea clipă lumea mea s-a schimbat complet. O durere imensă, un refuz şi mai mare. Întrebările şi regretele mi-au năvălit în suflet, în minte, în corp. Nu îmi găsesc cuvintele. Nu ştiu ce simt sau ce ar trebui să simt. Încă mai sper să-i aud vocea, să-i mai văd o dată zâmbetul, să-i mai ascult poveştile şi planurile de viitor. Încă sper ca toate astea să fie un coşmar. Încă mai cred că nu îl văd pentru că eu sunt în Cluj şi el este în Bucureşti.

Cristi, sper să ajungă aceste gânduri la tine... şi să-ţi aminteşti alături de mine poveştile noastre de viaţă, poveştile noatre nostime, pline de energie şi de nebunii! Asta rămâne în urma unui om...un album cu poveşti şi amintiri, cu zâmbete ce vin din suflet şi nu dintr-o expresie a feţei.

...nici nu ştiu cu ce să încep. Poate ar trebui să-ţi amintesc de ziua aceea de la ţară când eram atât de mică încât abia învăţam să alerg fără să cad la fiecare metru. Ziua în care tu dormeai în casă iar eu descopeream uneltele lui tataie. Mi-aduc aminte că abia reuşeam să ţin în mână ciocanul ăla greu cu care mai apoi ţi-am spart capul... Sper că nu te-ai supărat pe mine atunci. Oricum, nu aveam ceva cu tine...şi Alinei îi făcusem acelaşi lucru. Noroc cu mamaia care şi-a dat seama că-s un pericol public şi de atunci a stat cu ochii pe mine. Promit să nu mai fac aşa ceva!

Din aceeaşi categorie mi-aduc aminte prima zi de gradiniţă. Ştiu că nu am o scuză pentru că te-am bătut. Dar tu m-ai iertat... (sper). Îmi mai aduc aminte cum după programul de la grădiniţă mergeam în spatele blocului şi furam corcoduşe sau ne ascundeam acasă în baie şi mă convingeai să stricăm câte o jucărie de-a mea să vedem ce are în ea şi cum funcţionează, că doar avem jucării la fel şi o să ne jucăm cu ale tale (să ştii că am fost supărată că niciodată nu s-a întâmplat aşa). Tot în baie ţin minte că spărgeam globuleţe ca să ne facem măşti sau felicitări cu cioburile lor.

Cele mai frumoase amintiri din casă sunt pentru mine cele din bucătărie. Zilele noastre de gătit bunătăţi: bezele arse (care totuşi aveau gust de bezele), budincă arsă sau budincă nefiartă, cocă ascunsă în borcan şi pitită în cel mai ferit dulap (că doar nu trebuia să o găsească mama, nici după 3 săptămâni), biscuiţi, torturi, mâncarea de cartofi cu tone de ulei, cartofii prăjiţi în flăcări (care s-au extins mult prea repede la perdele si geamuri). Ţin minte perfect şi experimentele tale de mai tarziu...cartofii prajiţi, amestecaţi cu branză rasă şi daţi prin maşina de tocat pentru ca mai apoi să fie îndesaţi în pâinea al cărui miez l-ai scos şi aşezat tacticos în pungă pentru a fi mâncat de altcineva. Mi-e dor de zilele noastre în bucătărie..

Aş vrea sa fim iar copii şi să ne jucăm pititea toţi trei. Să ne ascundem în cele mai nebănuite colţuri ale unei case sau să dăm telefoane noaptea de pe fix la radio şi să participăm la concursuri sau să facem dedicaţii. Doamne ce ne-au mai certat mama şi tata pentru facturile imense sau pentru când am dat telefon la pompieri să anunţăm că a luat foc casa alba şi am fugit pe balcon să vedem când apar maşinile mari şi roşii.

Dintre toate amintirile frumoase, cele mai colorate sunt evident cele din vacanţele lungi de vară când mergeam la bunici. Acele vacanţe când mergeam cu prietenii cu vacile. Cred că eram singurii copii care dimineaţa îşi faceau pacheţelul fericiţi ca să meargă la câmp cu vaca...deşi noi n-aveam vaci :) Zilele alea lungi de vară în care aşteptam ora 4 să vină bunicu de la serviciu şi să ne verifice dacă ne-am îndeplinit sarcinile zilnice şi apoi să ne lase să mergem la bălăcit în Putna în care tu săreai de pe stânci sau din copaci. Mie îmi era frică...preferam să sar de pe umerii tăi decât de la 10 m înălţime. Am visat într-una dintre ultimele nopţi cum încercai să-ţi faci submarin. Doamne, cât mai meştereai la el şi încercai să faci lemnul să nu mai plutească. Tot satul era cu ochii pe tine, toată lumea ştia la ce meştereşti şi aştepta să te vadă în acţiune. Cred că acolo, la bunici, ai fost mereu o vedetă... Şi acum cred că eşti. :)

Îţi aminteşti nopţile acelea de la bunici, când eram la vârsta "vrei să-mi dai prietenia ta?"? Doamne ce vremuri! =)) Veneai seara şi îmi ziceai vezi că x o să-ţi ceară prietenia mâine, sau vezi că i-am cerut prietenia lui y, să nu mai spui nimanui. Ce vremuri!

Prima palmă de la tine...şi acum mi-o amintesc perfect. Mă certai că voiam să fiu cu un prieten de-al tău pe care tu nu-l considerai bun pentru mine. Şi îmi aduc aminte că după palma aia m-ai luat la tine în cameră şi ai început să-mi explici cum ar trebui să fie şi cum mă alinai. Aşa frate ar trebui să aibă toate fetele!

:)) Îţi aduci aminte când eram în generală...tu erai a VIII a iar eu a VII a... mi-ai zis că dacă te văd cumva pe hol cu vreo fată să mă fac că nu te cunosc. Aşa am făcut...

Tot când erai ultimul an de generală mi-aduc aminte de ziua ta. La 14 ani când te mândreai cu buletinul şi când ai avut petrecerea la şcoală, cea în care Vali ţi-a spart ouă crude în cap. Ce de poze ai mai făcut atunci. Toată şcoala şi tot blocul ştiau că e ziua ta. Ştiu şi cu ce eram amândoi îmbrăcaţi....

Acum o săptămână, mama şi Alina şi-au adus aminte că tu strângeai toate ambalajele de la gem, bulion şi budincă. Şi spuneai amuzat că nu ştii la ce-ţi trebuie, dar ţie îţi trebuie 25...şi când ajungi la 25 te opreşti. :( (25 de ani - un sfert de veac, cum mi-ai zis la telefon). Toate ca toate, îmi plăcea cum aranjai ambalajele astea în camera ta. Le-ai făcut rafturi speciale. Camera aia... cred că era cea mai frumoasă cameră... un fel de laborator (îţi spuneai Dexter şi pe mine mă expediai spunându-mi Didi). Un laborator în care construiai tot felul de invenţii şi inovaţii. Camera aceea cu un perete plin de Angelina Jolie, cu acvariul imens la care tot timpul meştereai câte ceva, cu biroul tău de informatician, cu microscopul lăngă geam, cu balconul plin de motoraşe. Camera aceea pe care atâta am văruit-o totţi trei, o dată la câteva săptămâni, după cheful nostru...că aşa era...mama şi cu tata mergeau la ţară sau la serviciu pt câteva ore iar când se întorceau găseau camera altfel...cu pereţi văruiţi altfel, cu patul nostru cu etaj în altă parte, cu alte postere lipite peste tot...ce vremuri. Toţi copiii ar trebui să trăiască aşa ca noi, căci ne-am distrat copios!

Mă gândeam zilele astea la ultimele noastre întâlniri în Buzău în care povesteam de ale noastre sau stăteam în aceeaşi cameră, spate în spate dar vorbeam sau ne certam pe mess; zilele în care îmi vorbeai de calculatoare, maşini şi filme... Doamne cât vreau să mai facem astea şi multe altele. Vreau chiar să mă mai cert cu tine...până şi certurile noastre erau unice, amândoi ne căutam replici cât mai greu de procesat. :)

Mă gândesc că tu acum ştii tot ce aş vrea să-ţi spun, dar nimic nu se compară cu discuţiile noastre. Tu eşti altfel...Acum nimic nu mai e la fel...

Cristi, am învăţat atâtea de la tine...direct şi indirect. Mi-ai dat multe lecţii de viaţă deşi nu mereu aveam chef să ascult. Iar acum...printre ultimele lecţii se află una pe care o ştiam de mult timp dar pe care nu o simţeam ca acum: cât e de important este să spui clipă de clipă "te iubesc", cât e de important să îi vezi mereu pe cei dragi şi să nu te bazezi că "vor fi acolo mereu".





4 comentarii:

Anonim spunea...

Stiu cum e..de fapt...e o greseala sa spun ca stiu..Cel mult, pot presupune..Durerea are forme diferite si intensitati diferite ptr fiecare din noi.
Si mie mi-a murit o persoana apropiata nu demult ...si la fel...nu mi-am gasit cuvintele, nu am stiut ce sa cred, nu imi venea sa cred...sentimentul ala..de deznadejde, de inutilitate..ma invadase cu totul si ma pustiise..
Au trecut8 luni de atunci ..inca ma trezesc uneori in mijlocul zilei razand cu prietenii si apoi ..dintr-o data, plangand...Ptr ca mi se face dor..si ptr ca mi-ar placea sa fie si el acolo..sa ii mai aud vocea, sa il mai vad cum rade..Si stiu..ca cu timpul..o sa mai treaca..Si nu o sa zic chestii dragute..de genuk"lasa, o sa fie bine" Detest consolarile de tipul asta..Stiu ca durerea o sa fie intotdeauan acolo, doar ca o sa para mai mica cu timpul..

Si iarta-ma ca pana acum nu am fost in stare sa dau mai mult de un imi pare rau pe mes...dar in asemenea situatii..nu imi gasesc cuvintele..si nustiu ce e mai bine sa zic..

Ai grija de tine..si da..aminteste-ti de el asa cum a fost..


Gabitzu

Anonim spunea...

Nu l-am cunoscut, dar mi l-am imaginat din ceea ce-ai povestit si m-am amuzat imaginandu-mi perdeaua in flacari si ouale crude :)

Dumnezeu sa-l ierte .. si sa va ajute pe voi sa fiti tari si sa ajungeti sa fiti .. voi.. din nou.

Anonim spunea...

Cristi ("Bercuci" cum ii spuneam toti) a fost coleg cu noi si a stat chiar in fata mea, la acelasi birou. Chiar cu 10-15 minute inainte sa aflam vestea trista (joi) l-am sunat, si eu si alti colegi de-ai nostri, deoarece nu raspundea la telefon de mai bine de o zi (accidentul s-a intamplat marti seara). Daca lipsea de la serviciu, anunta pe cineva, dar atunci nimeni nu stia nimic, si tot incercam sa dam de el. Am aflat de accident de pe internet, de pe un forum in care cineva descria accidentul, apoi la cateva minute a venit si confirmarea din partea prietenei lui...

Sa stii ca a fost unul din cei mai de treaba oameni pe care i-am cunoscut, vesel, plin de viata, optimist, saritor, ti-ar fi dat si camasa de pe el, pasionat de gadget-uri electronice (cred ca a fost printre primii 10 romani care au avut un IPhone) si un fanatic iubitor de BMW, "ursulet". Un mare om in ciuda celor 48 Kg ale sale ;) Multi colegi regreta disparitia brutala a lui Bercuci si mizeriile care s-au facut imediat dupa accident: inscenari, declaratii, probe ascunse. Zilnic, in anumite contexte ne amintim de el. Ne pare sincer rau...

Chiar aseara am mers cu toata firma la premiera filmului "Fast & Furious 4", un film plin de masini si tunning: cu siguranta Bercuci ar fi vazut filmul de cel putin 10 ori (cum ne povestea ca a vazut nu stiu ce "Tomb Rider" cu Angelina Jolie de 20-30 ori, nu mai stiu), dandu-ne detalii tehnice in timpul vizionarii.

Sincere condoleante,
Tibi.

marianairina spunea...

nu pot sa-ti spun ca durerea va trece pentru ca nici macar nu sunt cu tine pentru a te strange in brate.nu pot sa ies in fata universitatii sa strig nedreptate pentru ca lumea e atat de egoista incat m-ar declara nebuna.cu toate astea iti spun doar...te iubesc