miercuri, mai 06, 2009

ce caut eu in viata mea




Există poate în vieţiele tuturor, un moment în care ne întrebăm, ca în versurile lui Chilian, ce căutăm noi în vieţiele noastre. Pentru mine au fost multe astfel de momente, dar cu o ipocrizie tipic umană, mă întrebam filosofic câteva zile la rând, care este rostul meu pe acest Pământ, care-mi este menirea, "ce caut eu în viaţa mea", iar la scurt timp reveneam la ceea ce ştiam să fac mai bine...să trăiesc din inerţie şi să adaug ani vieţii şi nu viaţă anilor (Neruda).

După ce Cristi a ales o altfel de viaţă am rămas cu întrebările şi cu concluziile. M-am întrebat ce am făcut eu cu viaţa mea, ce am făcut până acum şi care cu adevărat să conteze. Mi-am luat visele la analizat. Ce diferit le văd acum... Parcă am alţi ochi, alte valori. Şi totul foarte brusc. Şi totuşi, cât e de important să visezi. Te ajută să rămâi pe linia de plutire, chiar dacă asta înseamnă să te gândeşti critic şi să spui "ce prostie de vis"...măcar gândeşti! Cât despre opritul din visat...este foarte trist. Este şi mai trist când te opreşti din visat şi din făcut planuri şi nici nu-ţi dai seama de asta. Şi, la fel de trist este când ceva se întâmplă în viaţa ta şi îţi dai seama că ai irosit ani, energie, zâmbete, iluzii.

Despre vise am mai scris, am mai vorbit, dar oare am înţeles în întregime ce înseamnă şi ce presupune un vis?!

"Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă unde păsările ţipă a la începutul lumii şi oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie descoperă arta desenând cu degetul pe nisip conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit, fără tristeţe şi fără ă fiu nevoit să surâd, uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine şi faţă de alţii." (Paler)

Undeva, trebuie să existe raiul pentru fiecare dintre noi. Sau poate trebuie să ajutăm la construirea lui, a raiului fiecăruia. Un rai făcut din vise la care am muncit să se împlinească, un rai unde alte vise noi îşi croiesc drum precum o auroră boreală la care asistăm uimiţi şi entuziaşti, un rai plin de zâmbetele celor dragi. Oricât ar fi de greu la un moment dat, oricât de greu ar fi de crezut că va mai fi bine, n-ai drept să renunţi, nu ai drept să te minţi, să te păcăleşti, nu ai dreptul să mori cât încă trăieşti! (Chilian) Oricât de greu pare, oricât de conturată e ideea că e prea târziu pentru a mai face ceva, că lucrurile s-au schimbat, că nimic nu mai e la fel, la fel de favorabil îndeplinirii unui vis...să nu renunţăm. Ce frumoşi sunt adolescenţii şi tinerii care cred că pot schimba lumea! Şi ce trişti şi "urâţi" sunt cei care doresc să-ţi spună clipă de clipă că nu ai să reuşeşti şi că "eşti doar un copil" sau că "nu te-ai maturizat nici acum".

Vreau să schimb lumea! Măcar lumea mea!


Un comentariu:

Anonim spunea...

Frumos spus...bine gandit!E trist sa ajungem la asemenea "ganduri" dar ma bucur ca macar nu sunt singura care gandesc asa...nimic din ceea ce ne inconjoara nu mai are nici un "farmec",totul e fad si lipsit de sens...mai ramane asa zis"lumea mea" ultimul refugiu care te ajuta sa te mentii pe linia de plutire...
"Ce caut eu in viata mea?"gand ce ma "macina" in mod fregvent imi permit si ma exteriorizez fata de o buna prietena ...la care ea cotand-umi afirmatia ca a fi "un pui de depresie" imi recomanda un bun psiholog...imi e teama de consecintele reactiei pe care o voi avea cand voi obosi sa "joc" zilnic acest teatru mizerabil...vreau sa ajung sa-mi pot permite sa fiu eu insami...