miercuri, septembrie 30, 2009

sentimente de toamna





...sunt nascuta toamna...iubesc toamna! in fiecare an o astept ca pe un cadou al vietii, desi de multe ori simt ca melancolia imi da tarcoale iar tristetea sta la panda. Insa toamna, Natura este cel mai bun pictor si terapia cromatica ma aduce in echilibru.

Fiecare dimineata inchisa mi-aminteste de zilele de scoala generala in care imi beam ceaiul cald si mancam paine cu unt si branza, asa cum imi placea de fiecare data. Fiecare dimineata intunecata mi-aduce aminte de zilele de copilarie in care fiecare nimic era o problema existentiala si totusi in care nicio problema existentiala nu se lasa nerezolvata in cateva zile. Ce zile frumoase erau acelea cand pe drumul spre scoala ma intalneam cu Lili, Emilia sau Raluca.

Ce zile frumoase erau acelea cand singura grija era sa mergi la scoala!

Ce emotie ma cuprinde la fiecare drum de toamna! Ochii imi lacrimeaza mereu pentru ca nu imi vine sa clipesc in fata splendorii naturii...ce calatorii minunate prin anotimpuri sunt acelea cand mergi cu trenul prin padurile lumii. Ce calatorii minunate sunt acelea cand salvezi fiecare imagine a padurii colorate in memorie pentru ca aparatul foto ar surprinde prea putin.... Ce dor imi e sa plec! Ce dor imi e sa calatoresc prin toamna spre casa, spre bucuria copilariei, a scolii sau macar a facultatii... Ce dor imi e sa mai scad macar un an sau doi din varsta...
De ce oare oamenii numara primaverile? De ce nu adauga inca o toamna sau inca o iarna? De ce primaveri? Oamenii nu "hiberneaza" iarna sau nu fac o pauza de viata iarna pentru a renaste in fiecare primavara... Fiecare are momentul lui de "hibernare", poate chiar zilnic... sau macar un moment in care te retragi din contextul vietii prezente si te plasezi strategic in trecut sau viitor... ce dese imi sunt momentele astea toamna!


Imi aduc aminte de A 427, de usa mea verde si cu numarul scris din crengute tomnatice, decorat cu frunze uscate. Mi-e dor de fiecare toamna din viata mea si in fiecare an mi-e mai dor de 3 dintre ele...de ultima (caci intotdeauna cu un an inainte eram mai mult copil si mai putin adult), de cea din clasa a 6 a, cand ma simteam linistita si mai sigura pe mine si in care eram in gradul meu cel mai mare de confort si de cea din anul 1 de facultate, o toamna importanta, cu multe calatorii in lume si in viata...
















Ce dor imi e de lucrurile pe care nu le-am facut niciodata! Ce dor imi e de zilele in care ma voi bucura de o toamna, si de inca o toamna si de inca o toamna!

Cate inceputuri sunt toamna! De cate ori tragem iar aer in piept si mergem cu forte proaspete! Cate noi camere de camin, cati noi colegi de scoala, cate carti vanate prin librarii, cate noi vise si sperante, cate noi liste cu cumparaturi, cate filme noi in cinematografe, cate piese de teatru puse-n scena, cate noi locuri de munca, cate noi borcane de zacusa, cate conserve si borcane de compot, cate sanse noi, cate inceputuri vor incepe!









Ce de inceputuri voi lasa sa inceapa in viata mea! Si ce de inceputuri voi fi fortata de viata sa incep! Cate lucruri se schimba o data cu fiecare inceput, cu fiecare an nou calendaristic, cu fiecare an ce incepe de ziua ta de nastere, cu fiecare anotimp, cu fiecare luna, cu fiecare luni, cu fiecare zi...

Ma bucur ca a venit toamna si ma bucur ca am inceput sa scriu iara pe blog...dupa o absenta a inspiratiei si un amalgam de zile de vacanta...


2 comentarii:

Anonim spunea...

mie imi e dor de mine nu de toamna , imi e dor de cum eram si cum nu voi mai putea fi niciodata. mereu am crezut ca voi ramane copil dar daca eu as ramane copil simt ca as lua locul altcuiva care are si el dreptul sa treaca prin asta. are logica? e legea firii te nasti cresti imbatranesti si cica devii intelept, ciudat insa cum simt ca nu devin mai intelepata ci ca fac greseli mai rau decat atunci cand eram mica, poate ca si le constientizez acum. vreau sa am iar problemem existentiale de genul am luat un 9 sau 8 la romana si nu imi mai iese media. ce catastrofa era si ce banal pare acum... si poate ca la fel va fi si peste un timp cu pb de acum, astept ziua aiai minunata in care sa zic ah ce bine era la 24 de ani. omul e facut pt a fi etern nemultumit cu ceea ce are , rareori suntem constineti ca poate motivul pt care nu avem ce ne dorim este ca nu meritam, fie nu muncim suficient fie trebuie sa invatam sa multumim intai pt ceea ce avem si apoi sa cerem mai mult. ce3 frumos suna asta si ce greu e sa obtii asa ceva. imi e dor de diminetile de toamna cand mergem cu mama de mana la scoala, imi e dor de mine, imi e dor de ea, imi e dor de frunze si fosnetul lor sub picioare...

Sonia-Simona spunea...

Toamna,oh,ce frumos!si mie mi-e dor de camera si usa verde, care mi-a trezit interesul din prima clipa ce am zarit-o, de fata aceea sprintena si energica, care mi-e model,si stie lucrul acesta:).Toamna, se numara bobocii, in fiecare toamna ma simt un boboc, deoarece o iau de la inceput, chiar daca nu mai sunt bobocel, insa eu voi fi toata viata un bobocel la fel si tu, Sonia.Cu mult drag, din Bucuresti, din camera de camin, iti urez un sincer "LA MULTI ANI!", si Doamne-Doamne sa aiba grija de tine, si sa te ajute in tot ceea ce-ti propui, si noi fetele,Sonia1, Sonia2, Danuta vom fi langa tine mereu.Te iubim mult Sonia!!!!, incanta-ne sufletele cu mesajele tale...