miercuri, septembrie 29, 2010

dor de mine, dor de blog



Mi-e dor sa scriu...mi-e dor de profunzimea randurilor de pe blog in defavoarea celorlate activitati online cotidiene pe care le-am facut o rutina...

Mi-e dor de mine cand scriu pe blog si mi-e dor sa scriu lucruri pe care le-am gandit mereu sau pe care inca nu stiu ca le voi gandi. Mi-e dor sa scriu lucruri pe care nu le cunosc si pe care totusi simt ca le iubesc!

N-am mai scris din mai cred..stiu ca abia asteptam sa incep proiectele Mediateca si SCEVIA din AIDA. Mediateca inca se deruleaza (si va urma partea cea mai interesanta) iar SCEVIA mi-a adus multa, multa multumire si inspiratie. Am cunoscut niste tineri realmente motivati sa traiasca fiecare clipa si care nu ezita sa spuna exact ce gandesc. Am cunoscut doua doamne profesoare din Liceul pentru Deficienti de Auz Cluj-Napoca ce predau cu sufletul si cu o rabdare greu de dezvoltat. Am invatat sa transmit cateva lucruri prin semne si sa citesc Europa cu mainile. Am invatat cum se scrie numele meu in Braille, dincolo de toate experientele de invatare pe care mi le-am luat de la fiecare persoana in parte. Am invatat cum sa deschid usa oportunitatilor si mi-am facut mult mai multe cunostinte decat speram. Din mai am inceput sa ma simt adoptata de orasul asta mare...dupa un an si jumatate de cand m-am mutat aici.

Am derulat Proiectul EcoAtelierul in Peninsula Park la Festivalul Peninsula din Targu Mures...o experienta incarcata de schimbari meteo (si la propriu si la figurat) dar o experienta din care sigur am invatat multe despre mine, despre proiecte si despre pregatirea unui proiect.

Am terminat si masterul iar dizertatia....dizertatia a fost o experienta incredibil de antrenanta...Am fost asa de aglomerata incat am lasat-o pe ultima clipa...ma pregatisem din timp pentru ea...aveam planuri mari insa a trebuit sa ma adaptez timpului pe care mi l-am rezervat si a fost minunat. Munca multa, panica si mai multa, plans, entuziasm, examen, respirat adanc...nota foarte mare. Uneori ma uimesc cu puterea de a lucra sub stres puternic si cu dead-line-uri scurte dar asta nu inseamna ca ele imi si fac placere (prietenii stiu).

Timpul a trecut repede din mai....as putea numara zilele in zile de proiect, zile de training, intalniri cu voluntarii, redactarea proiectelor noaptea tarziu, dizertatie, Peninsula, EcoEducatia cu ISBN, invatat pentru admitere....

Luna asta am reusit sa imi programez inca 3 inceputuri de an de scoala...caci intrasem in panica nestiind ce voi face eu in septembrie-octombrie cand toata lumea se pregateste de scoala. Am intrat la Scoala Doctorala din Facultatea de Psihologie si Siintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti, la singurul domn profesor pe care mi l-am dorit vreodata in postura de coordonator stiintific (acel profesor care te invata cat e de minunat sa creezi). Si pe langa asta, in munca mea de intocmire a dosarului de inscriere la doctorat am aflat in ultima clipa de un program de maserat nou in Asistenta sociala si Economie sociala. A fost atractie la prima descriere primita si am stiut ca vreau sa candidez pentru un loc cu bursa POSDRU, fiind al doilea masterat, din care primul pe loc bugetat. Am vrut scoala...si am primit. Cum imi zicea cineva pe FaceBook, putere de munca sa am...entuziasmul il am clar, setea de cunoastere mai mult de atat. Si ma simt pregatita sa invat pe toate planurile si sa adresez toate intrebarile de cercetare... Poate asta e varsta mea de invatare potrivita. Acum simt ca pot, ca vreau si ca nu ma mai satur de informatii si planuri si proiecte.


Am avut o perioada incarcata, cu multe lipsuri si cu multe castiguri pe care o simt si o gandesc ca o investitie in viitor...al meu si al celor cu care voi interactiona, fie personal, fie prin proiectele AIDA. Am sa trag aer in piept si am sa incep sa muncesc la echilibrarea lucrurilor...pentru ca poate asta imi mai lipseste...un echilibru. Si parte din echilibru simt ca este si blogul asta de care atata dor mi-a fost si pe care nu de puine ori am inceput sa scriu ceva si renuntam...caci nu simteam ca e momentul...acum era deja necesar. Ceva din mine urla sa scriu si sa scriu...si revin cat de repede!

Un comentariu:

stefania spunea...

Super:* Ma bucur ca ai inceput sa scri si sa sti ca esti un model pentru mine:*:*